Eu…

Îmi bate-n geam raza de soare
şi mă priveşte îmbietoare,
îmi face semn să o poftesc
în casă, să mă încălzească,
dar nu doresc
şi o gonesc,
şi îi fac vânt de la fereastră.

Îmi bate-n geam un strop de ploaie,
ar vrea ca sufletu-mi să-nmoaie,
şi mă priveşte în mod parşiv
cu doi ochi mari şi expresivi,
crezând că mă va impresiona
şi voi ceda în faţa sa.
Ce prost…
Nu ştie că nu are rost.
Voi prinde-n geam o pătură cu pioneze
iar el nu are decât să se holbeze.

Îmi bate-n geam o frunză moartă
şi-mi spune că avem aceaşi soartă
şi vrea în casă s-o poftesc,
şi să vorbesc,
căci ea m-ar înţelege
şi că va face…
şi că va drege…
Îi mulţumesc sarcastic de grija ce îmi poartă
şi suflu-n ea să-mi zboare din fereastră.

Îmi bate-n geam un fulg de nea,
şi-ar vrea să intre-n casa mea,
să se aştearnă peste mine,
să-i ia pe fraţii săi cu sine,
şi să m-acopere-n zăpadă,
pură şi albă,
dorind să mă conserve-n ea
cât timp voi vrea.
Îmi fac o ciocolată caldă
şi-o aşez încet lângă fereastră,
fulgul de nea să îl topească.

Îmi bate-n geam un ghiocel
şi-mi spune să mă uit la el,
c-a stat atâta vreme ascuns,
că gerul iernii l-a pătruns,
a fost şi el de gheaţă acoperit
şi uite că a reuşit
să treacă peste şi a-nflorit.
Îmi bate ghiocelul în fereastră,
e optimist şi plin de viaţă…
Eu deschid geamul, îi zâmbesc,
şi-apoi cu-n singur deget îl strivesc.

E linişte în casa mea
şi-mi place aşa.