Eu…

Te plictisesc, aşa e?

Uneori, conversaţiile pe care le port cu tine sunt seci. Nu au nimic special, sunt banale şi nu fac decât să îţi răpească din timp. „I can always make you smile…”. Fals.

Zâmbeşti singură, nu ai nevoie de mine. Eşti bine sau cel puţin începi să fii iar bine. Viaţa ta merge mai departe şi fară mine… doar eu rămân în urmă.

Încerci să nu mă răneşti, îmi pot da seama.

Ştiu că te plictisesc, ştiu că nu mai am nici un farmec. Din când în când mă mai bagi în seamă, îmi mai arunci un os iar eu mă bucur exact ca un câine. Nu, nu regret asta… Oricât de mult m-ar durea lucrul acesta, absenţa ta e infinit mai dureroasă.

Ştii… mă gândesc… oare eu am fost vreodată special pentru tine? Chiar am fost ce îţi doreai tu? Chiar m-ai iubit? Sau doar ai crezut asta… Am fost speranţa ta, am fost cel care te-a ridicat şi mi-ai fost recunoscătoare. Şi pe urmă?

Pe urmă ţi-am făcut iar rău…

E prea târziu pentru mine. Nu mă pot despărţi de tine, nu pot renunţa la tine. Mă agăţ de tine ca de o ultimă speranţă, ca de un ultim lucru care mă ţine în viaţă.

Înainte eram totul… acum sunt nimic. Nici măcar un prieten nu îţi mai sunt, nici măcar asta nu mai simt. Oare mai vorbeşti cu mine din milă? Sunt doar curios… mă mulţumesc şi cu mila ta, e mai bună decât nimic.

Ţi-ai dorit atât de mult să fie ca înainte… acum îmi doresc eu… Comic, nu? Rolurile s-au inversat. Acum eu sunt cel care aşteaptă să fie totul iar ca înainte dar tu… tu nu mai vrei să fie ca înainte. Tu nu mai vrei şi gata.

Încep să cred că nu am fost niciodată ce ţi-ai dorit cu adevărat, ci doar ce ţi-ai dorit atunci… Dar nu-i nimic… Spune-mi ce doreşti acum să fiu şi voi fi…

Mda…

Te plictisesc, aşa e?

Mi-ar plăcea să îţi pot spune toate astea în faţă… Dar… te-aş răni inutil. Mă schimb… nu ştiu ce devin dar mă schimb…. Şi nu îţi va plăcea sigur ce voi deveni… ce sunt deja. Şi îmi fac singur rău, îmi distrug singur şanşele…. şi nimeni nu mai poate face nimic.

Să zicem că îmi mai dai o şansă… ce fac cu ea? Nimic… nu mai sunt în stare de nimic. Te-am pierdut definitiv…. şi nu pot face nimic… dar vreau să fac ceva… şi nu pot face nimic… dar vreau să fac ceva şi nu pot face nimic…. Nimeni nu poate face nimic, nici chiar tu.

Şi eu … eu ce mă fac? Unde mă duc? Ce mă aşteaptă?

Te plictisesc… nu? Nu ai timp de aşa ceva… Tu vrei să îţi refaci viaţa şi eu nu fac decât să te trag în jos.

Nu pot să mor… ţi-aş face rău. Oricum îţi fac rău.

Las-o baltă. Te plictisesc.

Îmi doresc apatia dar mai mult te doresc pe tine. Dar pe tine nu pot să te am. Aşa că îmi doresc apatia. Dar asta înseamnă să renunţ la tine. Şi nu pot. Te doresc pe tine. Dar nu pot să te am. Aşa că îmi doresc apatia. Dar asta înseamnă să renunţ la tine. E un cerc vicios.

Te plictisesc şi te rănesc, nu? Îmi doresc şi nu-mi doresc să citeşti asta. Şi-mi doresc şi nu-mi doresc să o iau razna.

Eu vreau înapoi în trecut. Tu nu?