Eu…

Păpuşica din vitrină
îmbrăcată-n crinolină,
Ne priveşte
şi zâmbeşte
iar copiii de pe stradă o privesc
şi îi zâmbesc,
îşi trag părinţii de mână şi spun:
“Mami, tati, o doresc!”
Intră atunci voioşi pe uşă
şi cumpără-n magazin,
direct de pe raftul plin,
o cutie cu-o păpuşă.
Poartă tot o crinolină,
le zâmbeşte
şi-i priveşte,
o privesc
şi îi zâmbesc
crezând că au ce-şi doresc,
însă nu-i cea din vitrină.

Beau amintiri expirate din sticlă pisată,
date pe gât dintr-un pahar cu buza ciobită
şi plin cu apă sarată,
beau amintiri ofilite,
în înghiţituri sorbite
din pahare ciobite
umplute cu apă din vase de lut,
le beau…
le dau pe gât…
Au gust neplăcut.

Beau amintiri veştejite
din pivniţe reci,
ce precum vinul te-ameţesc când sunt vechi,
sunt amintiri obosite,
ţinute în beci,
ce precum vinul se servesc când sunt reci,
le serveşti în pahar, iar paharu-l ciobeşti.

Din cioburi pisate
de pahare sparte,
distilezi amintiri şi le serveşti expirate.

Gând de noapte, gând de zi,
Gând ce-a fost, gând ce va fi,
Gând de azi şi gând de ieri,
aţi venit de nicăieri
şi-aţi plecat cu toate-n grabă.
Gând de-acum,
găsit pe stradă,
Gând pătat de fum şi scrum,
Gând de ploaie şi de vânt,
Gând de iarbă şi pământ,
aţi intrat toate-n mormânt.
Gând trist, lăcrimat încet,
Gând murdar şi gând secret,
Gând dorinţă, gând păcat,
Gând fals, gând adevărat,
Gând tăcut şi gând de zarvă,
Gânduri vechi plecate-n grabă,
Gânduri vechi duse-n mormânt,
ce au fost şi nu mai sunt,
Gând de gând, gândit în gând…

Mă privesc gândurile prin fereastra uitată deschisă azi-noapte,
mă privesc şi îmi şoptesc şoapte,
îmi urlă urlete,
iar la urmă de tot îmi zâmbesc zâmbete
şi-mi spun
că înainte obişnuiau să mă privească prin gaura cheii.
Îmi privesc gândurile prin fereastra închisă azi-dimineaţă,
stau strâmb dar le privesc drept în faţă,
şoapta lor şoaptă devine ţipată,
urletul urlet e urlat în şoaptă
şi zâmbetul zâmbet e acum o grimasă
căci uşa mea uşă e tot o fereastră
iar gaura cheii e casa mea casă.

Îmi bate-n geam raza de soare
şi mă priveşte îmbietoare,
îmi face semn să o poftesc
în casă, să mă încălzească,
dar nu doresc
şi o gonesc,
şi îi fac vânt de la fereastră.

Îmi bate-n geam un strop de ploaie,
ar vrea ca sufletu-mi să-nmoaie,
şi mă priveşte în mod parşiv
cu doi ochi mari şi expresivi,
crezând că mă va impresiona
şi voi ceda în faţa sa.
Ce prost…
Nu ştie că nu are rost.
Voi prinde-n geam o pătură cu pioneze
iar el nu are decât să se holbeze.

Îmi bate-n geam o frunză moartă
şi-mi spune că avem aceaşi soartă
şi vrea în casă s-o poftesc,
şi să vorbesc,
căci ea m-ar înţelege
şi că va face…
şi că va drege…
Îi mulţumesc sarcastic de grija ce îmi poartă
şi suflu-n ea să-mi zboare din fereastră.

Îmi bate-n geam un fulg de nea,
şi-ar vrea să intre-n casa mea,
să se aştearnă peste mine,
să-i ia pe fraţii săi cu sine,
şi să m-acopere-n zăpadă,
pură şi albă,
dorind să mă conserve-n ea
cât timp voi vrea.
Îmi fac o ciocolată caldă
şi-o aşez încet lângă fereastră,
fulgul de nea să îl topească.

Îmi bate-n geam un ghiocel
şi-mi spune să mă uit la el,
c-a stat atâta vreme ascuns,
că gerul iernii l-a pătruns,
a fost şi el de gheaţă acoperit
şi uite că a reuşit
să treacă peste şi a-nflorit.
Îmi bate ghiocelul în fereastră,
e optimist şi plin de viaţă…
Eu deschid geamul, îi zâmbesc,
şi-apoi cu-n singur deget îl strivesc.

E linişte în casa mea
şi-mi place aşa.

O, tu, erou trist,
Abătut şi pesimist,
Mediocru şi normal,
Plictisitor şi banal,
Tu nu eşti decât un chip,
Un alt om, doar un alt tip.
Îţi doreşti să te remarci,
Nu ai cum, deci te complaci
În acelaşi vechi banal,
Mediocru şi normal.
Hei, tu, om pesimist,
Cu ochi goi şi un chip trist,
Plicticos, umil şi şters,
Îţi dedic mai mult de-un vers,
Iau întreaga poezie
Şi spun:
„Ţi-o dedic ţie!”

Dacă-i nor
Sau dacă-i soare,
De trăieşte
Sau de moare,
Cui îi pasă?
Chiar vă doare?
Mă gândesc…
Cred…
Mi se pare
Că lumea-i nepăsătoare.
C-o trăi
Sau c-o să moară.
O să-i doară?
Mă-ndoiesc…
Gândesc
Că oare
Lumea-i prea nepăsătoare,
Mult prea rece,
Şi preferă
S-se scufunde în uitare.
Ce-ai uitat sigur nu doare.
C-a trăit
Şi c-a murit,
Am uitat
Şi e păcat.
Dar lumea-i nepăsătoare,
Nu reţine şi n-o doare.
C-a trăit
Şi-acum ne lasă…
N-a contat şi nu ne pasă.

Şi stau acum…
Privesc în gol,
Sunt plin de gânduri care dor,
Sunt singur şi aştept să mor,
Doar totu-i gol
Şi toate dor.

Şi stau acum…
Doresc să zbor,
Să-mi fac culcuşul pe un nor,
Să scap de toate care dor,
Dar nu am aripi ca să zbor
Şi totu-i gol
Şi toate dor.

Şi stau acum…
Doresc să mor,
Şi-aş să plec în viitor,
Unde nu-s lucruri care dor,
Unde au aripi pentru zbor
Şi un loc rezervat pe-un nor.
Dar totu-i gol…
Ce viitor?

Şi stau acum…
Aştept să mor,
Sunt singur şi privesc în gol
Şi-s multe lucruri care dor
Şi-aş vrea să zbor
În viitor.
Dar n-am aripi şi totu-i gol…

Ce bine ar fi să fiu pe-un nor…

Miroase a ars,

Miroase a plâns,

Miroase a lacrimi ce s-au scurs,

Miroase a râs,

Miroase a gaz,

Miroase a moarte şi extaz,

Miroase a joc,

Miroase a foc,

Miroase a timp ce stă ce pe loc,

Miroase a plâns,

Miroase a gaz,

A ochi deschis de aragaz,

Miroase a trist,

A pesimist,

Iar eu mă joc cu un chibrit.

Miroase a foc dar şi a gaz,

Miroase a moarte în extaz…

Deschide-ţi aripile şi zboară dacă poţi,

Dacă ai unde,

Dacă ai către cine…

Deschide-ţi ochii şi şterge-ţi lacrimile,

Dacă poţi,

Dacă ai pentru cine…

Deschide-ţi sufletul şi zâmbeşte dacă poţi,

Dacă ai de ce,

Dacă ai pentru cine…

Deschide-ţi inima şi nu mai suferi dacă poţi,

Dacă nu mai ai de ce,

Dacă nu mai ai pentru cine…

Deschide-ţi ochii şi priveşte dacă poţi,

Dacă ai de ce,

Dacă ai pe cine…

Dacă nu, deschide tot ce-ţi poţi deschide,

Aruncă o ultimă privire dacă poţi,

Dacă ai la ce,

După care închide totul pentru totdeauna.

Pentru cine să laşi deschis?